Piața imobiliară este în continuă creștere, iar clienții se orientează din ce în ce mai mult înspre locuințe care le oferă cel puțin 3 din 5 condiții pe care le consideră indispensabile în alegerea unei locuințe. Selecția se face atât conștient, cât și instinctiv, facând apel la subconștient, așa că, în calitate de proprietar, trebuie să fii pregătit să întâmpini aceste nevoi.
TABOO Imobiliare ți-a pregătit câteva sfaturi pentru a-ți prezenta locuința la potențialul ei maxim!
Cum să-ți pregătești eficient locuința pentru vizionări?
1. Prima impresie contează! Suntem convinși că nu ți-ai sfătui prietenii să meargă la o întâlnire romantică sau de afaceri plini de maioneză pe camașă sau cu rujul întins până la urechi. Tot așa, nici locuința ta nu trebuie să arate ca după invazia lui Ginghis Han în Europa. Clientul trebuie să se îndrăgostească de viitoarea sa locuință, altfel tranzacția nu va avea loc. Dezordinea, mirosurile neplăcute, praful și alte elemente care constituie un ambient neplăcut nu au ce căuta în locuința ta în timpul unei vizionări.
Câteva recomandări practice:
*Fă ordine, aruncă ambalajele goale, șterge praful, du gunoiul, înlătură orice miros neplăcut. O locuință murdară va determina clientul să refuze continuarea vizionării.
*Aranjează frumos și sistematic lucrurile de uz zilnic. Dezordinea creează, în mod subconștient, o reacție de respingere față de proprietatea ta.
2. Home – staging! „Lumea-ntreagă e o scenă și toți oamenii-s actori”, spunea Shakespeare, iar noi tindem să-i dăm crezare. Succesul companiei noastre se datorează, pe lângă profesionalismul și pregătirea agenților noștri, și științei de a promova proprietățile pe care le avem în portofoliu. Fotografiile profesionale pe care le realizăm și descrierea creativă și persuasivă în care îmbrăcăm caracteristicile tehnice ale locuinței tale aduc clientul în fața ușii tale. De aici încolo, responsabilitatea se împarte. Noi suntem pregătiți să îi prezentăm clientului toate punctele forte ale imobilului, să-i întâmpinăm nevoile și să-i înlăturăm obiecțiile, având convingerea că proprietatea ta este cea pe care ei o caută. Tu trebuie să ne însoțești în această călătorie și să pui în valoare, prin curățenie și home-staging, caracteristicile pe care noi le prezentăm cu acuratețe. Câteva recomandări practice:
* Aranjează mobilierul astfel încât să creezi o senzație de spațiu. Nu lăsa scaunele împrăștiate inestetic sau canapeaua desfăcută.
* Nu dispui de reflectoare pentru a pune în scenă prezentarea locuinței tale? Nici o problemă. Permite luminii naturale să contureze estetic liniile și unghiurile încăperilor. O locuință luminoasă și aerisită creează un sentiment de confort.
* Afișează decorațiunile de calitate sau cele care dau un sentiment pozitiv, precum tablouri, statuete, plante ornamentale și ascunde lucrurile inestetice, precum cutiile de depozitare, obiectele de uz personal, item-urile tehnice. Oh, și ascunde borcaniada! Clientul este stimulat de senzația de nou!
3. Be nice, be positive! Energia și atitudinea pe care le ai în momentul vizionării pot determina decizia favorabilă sau nefavorabilă a clientului. Există clienți care se ghidează după energia locului și care nu vor accepta o locuință în care au avut loc evenimente negative sau a căror proprietari îi tratează cu răceală sau indiferență. În același timp, nu recomandăm nici extrema cealaltă – cea a extremei pozitivități. Nu vinde citate motivaționale și panseuri de valoare clienților, nu-i asfixia cu detalii tehnice și nu deveni umbra lor în momentul în care îți descoperă locuința. Pot fi intimidați de o atitudine prea expansivă și pot suspecta anumite vicii ascunse, care se doresc mascate prin logoree verbală. Dacă tratezi clientul cu bun-simț, așa cum, la rândul tău, ți-ai dori să fii tratat, este suficient. De reușita tranzacției ne ocupăm noi!
Câteva recomandări practice pentru pregatirea eficienta a locuinței pentru vizionări:
*Pregătește o gustare, apa sau suc pentru clienții tăi și, mai ales, pentru copiii acestora. Câștigă părinții prin atragerea simpatiei copiiilor.
*Pregătește câteva perechi de acoperitori medicinali pentru încălțăminte. Eviți curățarea și lustruirea podelelor după plecarea vizitatorilor și oferi un sentiment de ordine și curățenie, totodată, clienților.
*Realizează o listă care să cuprinda între 5 și 10 avantaje ale proprietății tale și prezint-o, într-o manieră relaxată, clienților. Încurajează întrebările și răspunde sincer și punctual. Nu întotdeauna parchetul masiv din camere, granitul sau marmura din băi, ori tâmplăria din lemn reprezintă elemente diferențiale vizibile oricărui vizitator. Expunerea acestora, într-un mod firesc și încurajator, crește șansele de tranzacționare.
În concluzie, tratează clientul așa cum ți-ai dori, la rândul tău, să fii tratat. TABOO Imobiliare te susține până la capăt în efectuarea tranzacției!